Cum afectează ecranele dispozitivelor electronice dezvoltarea copiilor noștri. Vorbim despre „heroina digitală”.

Dependenta copiilor de jocuri

 

Articol de  Dr. Nicholas Kardaras, director executiv al The Dunes East Hampton, una dintre cele mai cunoscute clinici de reabilitare din SUA și fost profesor la Stony Brook Medicine. Autor al cărții ” Glow Kids: How Screen Addiction Is Hijacking Our Kids – and How to Break the Trance”. 

Susan a cumpărat fiului ei de 6 ani, John, un iPad atunci când era în clasa întâi. „M-am gândit,” de ce să nu-l las să evolueze puțin?” mi-a spus ea în timpul unei ședințe de terapie. Şcoala lui John a început să utilizeze dispozitive electronice începând cu  clase din ce în ce mai mici – şi profesorul său de tehnologie era deosebit de entuziast la beneficiile lor educaţionale-aşa că Susan a vrut să facă ceea ce a i s-a părut cel mai bine pentru băiețelul ei cu părul de nisip, care iubea lectura şi jocul de baseball.

A început prin a-l lăsa pe John să joace diverse jocuri educative pe iPad. În cele din urmă el a descoperit Minecraft, un joc pe care profesorul de tehnologie a asigurat-o că este „la fel ca un Lego electronic.” Amintindu-şi cât de mult se distra ea în copilărie construind din piese de Lego, Susan îl lasă pe fiul ei să petreacă după amieze întregi jucând Minecraft.

La început, Susan a fost foarte mulţumită. John părea angajat în procesul creativ pe măsură ce explora lumea jocului. Ea a observat totuși că jocul jucat de John nu era chiar ca cel de Lego, până la urmă ea nu trebuia să omoare animale şi nici să găsească minerale rare pentru a supravieţui sau pentru a ajunge la nivelul următor. Dar lui John părea să-i placă foarte mult jocul şi şcoala chiar a deschis un club de Minecraft,l deci cât de rău putea să fie?

Totuși, Susan nu a putut nega că vedea schimbări în comportamentul lui John. Acesta a început să se concentreze din ce în ce mai mult pe jocul său și să-și piardă interesul pentru baseball și lectură în timp ce refuza să-și facă celelalte treburi din casă. În unele dimineţi John se trezea şi îi spunea lui Susan că visa formele cuburilor din jocul Minecraft.

Deşi acest lucru o îngrijora, credea că fiul ei ar putea avea doar o imaginaţie activă. Cum comportamentul băiețelului continua să se deterioreze, ea a încercat să îi ia jocul dar John a făcut o criză. Izbucnirile sale au fost atât de violente încât ea a cedat, încercând din nou să se auto-convingă că jocul „este educaţional.”

Apoi, într-o noapte, şi-a dat seama că ceva nu este deloc în regulă.

„Am intrat în camera lui să văd ce face. John ar fi trebuit sa doarmă… ”

 L-a găsit stând în pat uitându-se în gol, cu ochii congestionaţi în timp ce iPad-ul strălucitor stătea lângă el. Părea să fie în transă. În afară de panică, Susan a trebuit să-l scuture pe băiat în mod repetat ca să-l scoată din acea stare. Tulburată, ea nu a putut înţelege modul în care băiețelul sănătos şi fericit de odinioară a devenit atât de dependent de jocul pe care l-a terminat într-o stupoare catatonică –CATATONÍE s.f. (Med.) Sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de fixare a corpului în anumite poziții, conduită stereotipă și stupoare mintală.– Dexonline.

Există un motiv pentru care cei mai prevăzători părinţi sunt designeri şi ingineri Tech. Steve Jobs a fost un părinte notoriu „low-tech”. Directori si ingineri din Silicon Valley își înscriu copiii în şcoli Waldorf „non-tech” în care copiii nu au acces la niciun fel de dispozitiv electronic. Fondatorii Google Sergey Brin şi Larry Page au urmat școli Montessori non-Tech, la fel ca și  creatorul Amazon Jeff Bezos şi fondatorul Wikipedia Jimmy Wales.

Mulți părinți înțeleg intuitiv că omniprezentele ecrane au un efect negativ asupra copiilor lor. Observăm crizele agresive atunci când dispozitivele li sunt luate din mână și cum atenția celor mici dispare atunci când aceștia nu sunt stimulați permanent de dispozitivele lor hiper-provocatoare. Mai rău, vedem copii care devin plictisiți, apatici, neinteresanți și neinteresați când nu sunt conectați.

Dar este chiar mai rău decât putem crede.

Acum stim ca aceste iPad-uri, smartphone-uri si Xbox-uri sunt o forma de drog digital. Cercetările recente privind imagistica creierului arată că ele afectează cortexul frontal al creierului – care controlează funcționarea executivă, inclusiv controlul impulsurilor – în exact același fel în care îl afectează cocaina. Tehnologia este atât de hiper-excitantă încât ridică nivelurile de dopamină – neurotransmițătorul responsabil de senzația de bine, cel mai implicat în dinamica dependenței – la fel de mult ca și sexul.

Acest efect de dependență este motivul pentru care Dr. Peter Whybrow, director în domeniul neuroștiințelor la UCLA (University of California, Los Angeles – nota mea) numește ecranele „cocaină electronică”, iar cercetătorii chinezi le numesc „heroină digitală”. De fapt, Dr. Andrew Doan, șeful cercetării dependenței la Pentagon și la Marina militară a SUA – care face cercetări în domeniul dependenței de jocurile video – numește jocurile video și ecranele „pharmakeia digitală” (termenul grecesc pentru drog). Trebuie să încetați ”drogarea digitală” a copiilor voștri!

Așadar creierul copilului tău pe Minecraft arată ca și creierul unui drogat. Nu e de mirare că avem dificultăți în a-i dezlipi pe copii din fața ecranelor și observăm cum cei mici sunt agitați atunci când timpul lor în fața ecranelor este întrerupt. În plus, sute de studii clinice arată că ecranele sporesc depresia, anxietatea și agresivitatea și pot duce chiar la trăsături psihotice în care jucătorul video pierde contactul cu realitatea.

În activitatea mea clinică cu peste 1.000 de adolescenţi în ultimii 15 ani, am găsit adevărată axioma străveche care spune că „un gram de prevenție valorează cât o tonă de tratament” atunci când vine vorba de dependenţa de tehnologie. Odată ce un copil a trecut linia roșie a dependenței Tech tratamentul poate fi foarte dificil dacă nu imposibil. Într-adevăr, am găsit că este mai uşor să vindecăm dependenții de heroină sau de metamfetamină decât dependența de  jocurile video sau dependentii de Facebook și alte rețele de socializare.

 Potrivit unei declaraţii din 2013 făcută de către Academia Americană de Pediatrie, copiii cu vârsta între 8 și 10 ani ani petrec 8 ore pe zi cu diferite medii digitale în timp ce adolescenţii petrec 11 ore în faţa ecranelor. Unul din trei copii folosește tableta sau smartphone-ul înainte chiar de a putea vorbi. Între timp, manualul „Dependenta de Internet” de Dr. Kimberly Young afirmă că 18 la sută din utilizatorii de internet aflați la vârsta de colegiu în SUA suferă de dependenţă Tech.

Odată ce o persoană trece linia dependentei-fie că este de droguri, digitală sau altfel de dependență-are nevoie de dezintoxicare înainte ca orice alt tip de terapie să poată avea o şansă de a fi eficientă. În cazul dependenței Tech acest lucru înseamnă o detoxifiere digitală completă-nu calculatoare, nu smartphone-uri, nu tablete. Dezintoxicare digitală completă înseamnă chiar renunțarea la televizor. Durata prescrisă de dezintoxicare este de patru până la şase săptămâni; Aceasta este durata de timp care este de  obicei necesară pentru ca un sistem nervos hiper-excitat să se reseteze. Dar aceasta nu e o sarcină uşoară în societatea noastră actuală invadată de tehnologie și unde ecranele sunt omniprezente. O persoană poate trăi fără droguri sau alcool; în cazul dependenței Tech, ispitele digitale sunt peste tot.

Așadar, cum îi împiedicăm pe copiii noştri să treacă de linia dependenței? Nu este o sarcină uşoară.

Cheia este de a preveni copiii de 4- 8 ani de a se agăța de ecrane. Acest lucru înseamnă Lego în loc de Minecraft; cărți în loc de iPad-uri; natura şi sport în loc de TV. Dacă trebuie, cereți ca școala copilului dumneavoastră să nu le dea tabletă sau Chromebook până când aceștia nu au cel puțin 10 ani (alte studii recomanda contactul cu ecranele digitale la vârste de peste 12 ani).

Aveți discuţii oneste cu copilul dumneavoastră despre motivul pentru care este limitat accesul lor la ecrane.

Luați cina cu copiii dumneavoastră, fără niciun fel de dispozitiv electronic la masă-la fel cum obișnuia Steve Jobs spre exemplu.

Părinți, nu fiți victime ale  sindromului „părintele distras” (adică să stați în fața ecranelor atunci când petreceți timp cu copiii voștri) – după cum ştim de la Teoria învăţării sociale, „maimuțica vede, maimuțica face – monkey see, monkey do.” adică ce văd la părinți  asta vor face copiii sau vor vrea să facă.

Când vorbesc cu băieţii mei gemeni de 9 ani, am conversaţii oneste cu ei despre motivul pentru care nu vrem să aibă tablete sau să joace jocuri video. Le explic că unor copii le place să se joace cu dispozitivele lor atât de mult, încât după un timp le este greu să se oprească sau să controleze cât de mult stau și joacă în fața ecranelor. I-am ajutat să înţeleagă că, dacă ei vor fi prinși în fața ecranelor jucând Minecraft precum unii dintre prietenii lor, atunci alte părți ale vieții lor pot suferi: ei nu vor mai dori să joace baseball la fel de mult; nu vor mai  citi cărţi la fel de des; vor fi mai puţin interesaţi de proiectele de ştiinţă şi natură; vor suferi o deconectare de la prietenii lor din lumea reală. Surprinzator, ei nu vor avea nevoie de explicații foarte convingătoare pentru că vor vedea modificările la care unii dintre prietenii lor vor fi supuși ca urmare a timpului excesiv petrecut în fața ecranelor.

Psihologii de dezvoltare înţeleg că dezvoltarea sănătoasă a copiilor implică interacţiune socială, joc creativ imaginativ şi un angajament cu lumea reală, naturală. Din păcate, imersiunea în și adicția față de lumea digitală atenuează şi împiedică aceste procese de dezvoltare naturală ale copiilor.

Ştim de asemenea că cei mici sunt mai predispuși la dependenţa de evadare în cazul în care se simt singuri, înstrăinați, fără sens în viață şi plictisiți. Astfel soluţia este de multe ori de a ajuta copiii să se conecteze la experienţe semnificative din viaţa reală. Copilul angajat, conectat la activităţi creative şi atașat de familia lui sau a ei are o nevoie mai mică de a  evada în lumea fanteziei digitale. Cu toate acestea, chiar dacă un copil are cel mai bun şi cel mai iubitor sprijin, el sau ea nu este lipsit de posibilitatea căderii în Matricea digitală odată ce se angajează într-o relație cu ecrane hipnotice şi cu experienţa lor adictivă. La urma urmei, aproximativ una din zece persoane sunt predispuse la o dependență de orice fel ar fi ea.

În cele din urmă, clienta mea Susan a eliminat tableta lui John, dar procesul său de recuperare a fost o luptă cu multe obstacole de-a lungul drumului.

Patru ani mai târziu, după mult efort de  sprijin şi întărire, John este mult mai bine astăzi. El a învăţat să utilizeze un computer desktop într-un mod sănătos şi a ajuns la o viață mult mai echilibrată: acum el joacă într-o echipă de baseball şi are mai mulţi prieteni apropiaţi la școală. Mama lui însă este încă vigilentă şi rămâne o prezență pozitivă şi proactivă în utilizarea tehnologiei de către copilul ei, deoarece, ca în orice formă de dependenţă, recidiva se poate strecura în momente de slăbiciune.

Asigurându-vă că cel mic are obiceiuri sănătoase în lumea reală, nu are nici un calculator în dormitorul său și că ia masa în familie, fără dispozitive electronice în apropiere, toate acestea sunt parte a soluţiei de a avea un copil sănătos.

Sursa articol: https://nypost.com/2016/08/27/its-digital-heroin-how-screens-turn-kids-into-psychotic-junkies/